Onorarii

Cabinetul vine in intampinarea dvs. si cu produse mai complexe, aplicabile atunci cand este vorba de un caz ce nu poate fi analizat si discutat in totalitate in cadrul consultantei obisnuite.

Indiferent ca sunteti persoana fizica sau persoana juridica, Cabinetul nostru ofera si urmatoarele modalitati de colaborare, in functie de necesitati:

“PACHETUL DE CONSULTANTA ” cuprinde:

Intalnirea propriu-zisa cu clientul.

In cadrul acesteia, clientul face cunoscute detaliile spetei juridice, ofera informatii suplimentare, la solicitarea avocatului in masura in care acestea sunt necesare, se prezinta documentele pe care clientul conisdera ca se bazeaza afirmatiile sale; daca avocatul va considera oportun si din discutii reiese necesitatea remiterii si a altor documente, clientul le va prezenta ulterior avocatului, inainte de urmatoarea etapa. Avocatul preia toate actele care sustin speta.

  • – analiza documentelor;
  • – cercetarea intregii legislatii cu incidenta in speta supusa analizei legale;
  • – identificarea posibilelor solutionari juridice a spetei;
  • – redactarea opiniei legale de catre avocat. In cuprinsul acesteia se vor regasi, dupa caz, interpretarea documentelor, inserarea sau numirea textelor legale cu aplicabilitate directa sau indirecta, detalierea concluziilor legale si, dupa caz, aratarea posibilitatii de solutionare;
  • – intalnirea cu clientul pentru predarea lucrarii si pentru clarificarea eventualelor nelamuriri ale acestuia.

Abonamentele vin sa completeze paleta de servicii juridice pe care cabinetul o ofera clientilor sai.
Desi neuzitate in Romania, aceste pachete pot interesa persoane care inteleg ca a avea sprijinul unui avocat care se poate ocupa de problemele juridice ale familiei nu mai inseamna un lux ci o necesitate, in contextul schimbarilor legislative atat de frecvente si de multe ori ambigue.

Colaboarea permanenta stabileste in primul rand o relatie de incredere reciproca, siguranta unui sprijin legal oricand acesta se dovedeste a fi stringent nefiind de ignorat.

De asemenea, colaborarea permanenta scuteste clientul de a apela la un avocat necunoscut atunci cand are mare nevoie, fara a-i cunoaste adevarata valoare profesionala, fara a-i cunoaste gradul de moralitate si implicare profesionala.

In cursul colaborarii, clientul are posibilitatea sa analizeze atat conduita avocatului cat si priceperea sa, in diverse domenii de drept fata de care s-a angajat sa ofere sprijin juridic.
De asemenea, clientul are dreptul absolut sa renunte la relatia de colaborare oricand, fara a datora justificari, daca nu este multumit de prestatia avocatului.

In continuare voi prezenta tipurile de abonamente pe care le gasesc a fi utile celor care vor dori un avocat de familie.

MODALITATI DE COLABORARE LA DISTANTA:

  • Acest tip de colaborare vine in intampinarea clientilor care nu se afla in Bucuresti (ci oriunde in Romania sau in strainatate) insa doresc sa inceapa o colaborare cu Cabinetul. NU mai este importanta prezenta fizica a avocatului pentru ca acesta sa va ofere servicii calitative, menite a va rezolva problemele de natura legala.Cabinetul practica cu succes si colaborarea la distanta folosind metode moderne de comunicare cu clientii sai.
  • Astfel, pentru discutiile pre-contractuale (si ulterioare, pe tot parcursul colaborarii), in vederea stabilirii granitelor si conditiilor de colaborare, se pot folosi telefonul, skype-ul, e-mail-ul.
  • Pentru rapiditatea transmiterii documentelor intre Cabinet si client se folosesc: fax-ul, e-mail-ul, posta rapida (pentru documente originale).
  • Pentru plata onorariilor aferente serviciilor prestate: Western Union / MoneyGram (sume mari/valuta) sau depunere directa in contul Cabinetului. Colaborarea se va desfasura in baza contractelor de asistenta juridica standard sau personalizate.
  • Abonamentele destinate persoanelor juridice pornesc de la un minim de 5 ore lunare contractate, si cu un minim de domenii: drept civil, dreptul comercial, dreptul muncii, drept societar.